duminică, 23 august 2015

Timişoara se mişcă! Din nou! Pe-un picior de Plai. 12 Septembrie 2015. Pădurea Verde. Muzeul Satului

Timişoara se mişcă! Din nou! Pe-un picior de Plai. 12 Septembrie 2015. Pădurea Verde. Muzeul Satului

... în pas de alergare și în ritm de dans, în cadrul Festivalului Plai. Alergotura, comunitatea de alergători timișoreni amatori care a scos orașul în stradă, cu mic, cu mare, în această primăvară, prin evenimentul caritabil Timotion, vă provoacă din nou. Cum? Printr-o nouă invitație la mișcare, în weekendul 12-13 septembrie, de data aceasta în natură, pe potecile pitoresti ale Pădurii Verzi.

Colaborarea frumoasă începută la ediția din 2014 între Alergotura și Festivalul Plai se extinde anul acesta printr-un eveniment de alergare cu 3 curse de 5, 10, respectiv 21 de kilometri (detalii aici) – după pofta inimii și nivelul de pregătire al fiecăruia. Astfel Alergotura își continuă angajamentul de a „instiga” constant orașul de pe Bega la mișcare, sănătate și bună dispoziție. Pentru că în fiecare dintre noi stau ascunde resurse nebănuite, fiecare putem face lucruri la care uneori nici nu îndrăznim să visăm și fiecare avem dreptul, dacă nu și răspunderea, să ne îngrijim bunul cel mai de preț: sănătatea. Iar limitele sunt, cum se știe, o convenție...

Timişoara se mişcă! Din nou! Pe-un picior de Plai. 12 Septembrie 2015. Pădurea Verde. Muzeul Satului. Harta Festival

Plai este un eveniment menit să celebreze diversitatea şi multiculturalitatea, unul care să readucă în conştiinţa colectivă ceea ce trecutul ne-a fost lăsat ca moştenire, ceea ce ne face să fim români, bănăţeni, timişoreni. Alergotura vrea în acest an să preia acest spirit frumos care trăiește de ani buni în ograda Muzeului Satului Bănățean, și să-l treacă „dincolo peste gard” în natură, în Pădurea Verde. Fiți parte a acestui spirit!

Înscrierile sunt deschise până pe 6 septembrie la ora 23:59, iar evenimentul va avea un număr de maximum 700 de participanți : http://alergotura.ro/plai/

Fiind un eveniment caritabil, benevol și non-profit, fiecare gest al celor implicați contează. Alergotura lansează astfel un apel la comunitate – voluntari, sponsori, participanți – de a cărei receptivitate și sprijin depinde reușita curselor „Pe-un picior de Plai”. E nevoie doar de un mesaj la mail@alergotura.ro pentru a putea pune umărul alături de echipa de organizare la o nouă nebunie frumoasă marca Alergotura.
 
La această ediție, fondurile strânse vor fi direcționate spre Florina Gogiuman, participantă la Timotion, care are nevoie de îngrijiri medicale foarte costisitoare (detalii la www.helpflorina.com). Participarea la curse este gratuită, dar sperăm ca participanții să doneze, după posibilitățile fiecăruia, pentru a o ajuta pe Florina. Acțiunea caritabilă este făcută în parteneriat cu Asociația Școala Mamei Junior.

La start ni se vor alătura și colegii care participă, în același weekend, la alergarea anuală în scop caritabil www.alergpentruocauza.ro.


Timişoara se mişcă! Din nou! Pe-un picior de Plai. 12 Septembrie 2015. Pădurea Verde. Muzeul Satului. Peisaj


Mai jos, programul evenimentului „Pe-un picior de Plai”.

SÂMBĂTĂ, 12 septembrie


10:00 – Start în cursele „Pe-un picior de Plai”: 5km, 10km, respectiv 21km (prin Pădurea Verde)


12:00 – 19:00 – Sfaturi pentru cei care doresc să alerge, bazate pe experiențele noastre

DUMINICĂ, 13 septembrie


12:00 – 17:00 - Sfaturi pentru cei care doresc să alerge, bazate pe experiențele noastre
16:00 – 17:00 - Alergare ușoară în jurul Muzeului/ prin Pădurea Verde. Întâlnire la Cruce
17:00 – 18:00 - Alergarea îți dă aripi – atelier de dezvoltare personală
18:00 – 18:15 - Tombolă în scop caritabil (www.helpflorina.com)

Activitățile se vor desfășura pe Aleea Culturală, iar accesul la ele este garantat pe baza biletului la Festivalul Plai.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Recomandări