Poftă de lectură

Recunosc că de când am dat-o pe blogger-eală, dar mai ales pe “ciripeală”, am neglijat lectura tipărită. Ieri m-am sucit. Am lăsat blogul şi twitter-ul şi am luat la răsfoit cartea prietenului Cristian Bara. Nici nu mi-am dat seama cum a trecut timpul de când am luat cartea în mână, dar mai ales cum aşteptam să mai dau o pagină să citesc creaţiie maestrului Bara. Da, pot liniştit să-l numesc maestru, pentru că are darul de a îmbina cuvintele de parcă acestea au luat naştere ca să aibă Cristi cu ce să se joace.

Cartea Scurte priviri înspre trecut, mi-a dăruit-o pe vremea când venea la alergarea de sâmbătă din Parcul Central, pe când alături de Ovidiu Blag scria pe www.ovidiublag.ro. Păcat că acele vremuri s-au terminat. Eu recunosc şi o spun aici, după ce am spus-o şi în public “Mi-e dor de textele lui Cristi Bara pe PMOB”.

Am citit cartea într-o după-amiază, iar prietena mea  nemaivăzându-mă în această ipostază, s-a interesat dacă mi-e bine. Chiar eram.

“Să-mi zică şi mie cineva cum stă treaba cu peştişorul-de-aur-care-îndeplineşte-trei-dorinţe? Dacă e să mă întrebaţi pe mine, apoi eu cred că nu există personaj mai tembel, mai imbecil, mai prost decît peştişorul-de-aur-care-îndeplineşte-trei-dorinţe! Deci, poate îndeplini, oricui, orice dorinţă: bani, case, maşini luxoase, femei, sănătate, pacea mondială, regenerarea stratului de ozon sau te miri ce altă dorinţă mai mult sau mai puţin perversă! Continuînd firul logic, atunci şi lui îşi poate îndeplini orice dorinţă: un rîu nepoluat, cu apă limpede, un lac liniştit cu apă cu temperatură constantă şi vedere spre stuf pentru vacanţele exotice, peştoaice una şi una, meniuri la alegere (icre negre, rîme după pofta inimii, viermişori proaspeţi, porumb şi pufarin cu diferite arome, mămăliguţă călduţă etc.) Şi atunci de ce mama dracului peştişorul-de-aur-care-îndeplineşte-trei-dorinţe pofteşte la o amărîtă de rîmă agăţată în cîrligul unui pescar de cele mai multe ori şomer, rupt de foame, sărac şi cu nevastă bagaboandă pe deasupra.” (Cristian Bara – 6 august 2005) sursa foto ftr.ro

Aştept cu interes următoarea carte scrisă de Cristi, dar până atunci trebuie să-mi fac rapid rost de alte cărţi, nu cumva să-mi dispară pofta de citit, pentru că ar fi păcat. Da, recunosc, am o bibliotecă săracă. Tocmai m-am întors de la oglindă unde mi-am dat două palme de auto-pedepsire. Ruşine să-mi fie!