Schengen, Schengen ah ce vis fierbinte!

Când ne-a lovit în nas uşa pe care ne-a trântit-o Schengen-ul, mă mir că nu s-a decretat zi de doliu naţional. La ce popor de plângăcioşi suntem, se potrivea de minune. Nici nu sesizam diferenţa. Ba mai mult aveam impresia că face parte din istorie, iar din anul următor tot românul primea o zi liberă şi toată lumea era fericită.

Lăsând la o parte glumele, odată intrată în acest spaţiu, ţara noastră ar trebui să fie capabilă să asigure graniţele acestui Schengen şi să se protejeze împotriva imigranţilor, a traficanţilor de orice gen, a teroriştilor şi aşa mai departe. Să ridice mâna sus cine are încredere că România, mai bine zis românul care trebuie să facă asta, o va face. Eu am mâinile jos. Voi?

Am trecut doar prin două vămi terestre până în prezent: Borş şi Giurgiuleşti. Prin ce-a de-a doua, spre Republica Moldova, am trecut recent pentru motorina mult mai ieftină decât la noi. Sunt mai mult ca sigur că personalul de acolo nu este capabil să îndeplinească rolul de gardian al acestui spaţiu şi deocamdată nici nu vrea.

Reacţia unui vameş care a descoperit o persoană care avea asupra ei doi litri de alcool, aşa cum fusese informată în vama moldovenească că are drept de transport, dar care putea trece doar cu un litru prin vama românească, a fost: “Băi! Aicea e întrarea în Uniunea Europeană! De aicea îi altă lume.”

Adevărul e că omul are dreptate şi asta se vede în poză.

Asta ar fi imaginea unei vămi care ar trebui să fie poarta de acces în mult trâmbiţatul spaţiu Schengen.